O zi din viata mea? Ce as putea sa spun? Ce ar putea fi de povestit? Traiesc in fiecare zi cu stupoare acelasi sentiment al inutilitatii si al „mecanizarii” vietii mele in modul cel mai stupid cu putinta.Imi suna telefonul sa ma trezesc, si ca de obicei, cu aceeasi dezamagire il reprogramez din doua in doua minute pana in momentul panicarii ca s-ar putea sa intirzii la scoala.Ma misc cu greu si plina de nervi de acolo-acolo, ma imbrac in sila, imi fac cafeaua si dupa cateva inghitituri ma mai dezmeticesc putin. Nu stiu inca daca e de la cafea sau de la gandul unei noi zile.Dupa o gustare, machaj, pegatire, iar nervi si injuraturi ca ma impiedic in marginea patului incercind sa jonglez printre masa si sifonier intr-o camera in care abia imi ajunge aerul sa respir. Reusesc sa plec in sfarsit. Astept un autobuz. In autobuz incerc sa-mi gasesc un loc, imi pun castile in urechi, dau muzica mai tare, dar in asa fel incat sa nu deranjeze pe nimeni. Ajung in fata scolii, imi fac curaj si intru in cladirea cu coridoare aproape goale pentru ca deja se sunase de ora, ajung in clasa desigur intarziind 5 minute. Ma asez in alta banca decat in a mea, pentru ca locul imi fusese luat de alta colega. Ma plictisesc la scoala. Abia astept sa se termine programul de azi sa plec intr-o cafenea sa stau impreuna cu pretenii sau cu colegii. Dar rar se intampla asta, mai mult din cauza banilor. Oricum, de obicei dupa ore ma duc acasa. Ajung si mama ma astepta ca-n totdeauna cu mancare pe masa (o salata si niste cartofi pajiti cu branza). Dupa ce mananc ma pun in pat, sa dorm, macar o ora tinand cont de faptul ca m-am trezit la 6 si mai am si de scris si de invatat mai ales acum in perioada tezelor, plus antrenamentul de la ora 7 seara. Ies de la antrenament obosita, fara chef de nimic. Ajung acasa, fac un dus, ma mai uit putin peste orar, imi verific daca am mapa cu foi albe si creioanele in geanta si apoi ma bag in pat.
sâmbătă, 12 mai 2012
O zi din viata mea? Ce as putea sa spun? Ce ar putea fi de povestit? Traiesc in fiecare zi cu stupoare acelasi sentiment al inutilitatii si al „mecanizarii” vietii mele in modul cel mai stupid cu putinta.Imi suna telefonul sa ma trezesc, si ca de obicei, cu aceeasi dezamagire il reprogramez din doua in doua minute pana in momentul panicarii ca s-ar putea sa intirzii la scoala.Ma misc cu greu si plina de nervi de acolo-acolo, ma imbrac in sila, imi fac cafeaua si dupa cateva inghitituri ma mai dezmeticesc putin. Nu stiu inca daca e de la cafea sau de la gandul unei noi zile.Dupa o gustare, machaj, pegatire, iar nervi si injuraturi ca ma impiedic in marginea patului incercind sa jonglez printre masa si sifonier intr-o camera in care abia imi ajunge aerul sa respir. Reusesc sa plec in sfarsit. Astept un autobuz. In autobuz incerc sa-mi gasesc un loc, imi pun castile in urechi, dau muzica mai tare, dar in asa fel incat sa nu deranjeze pe nimeni. Ajung in fata scolii, imi fac curaj si intru in cladirea cu coridoare aproape goale pentru ca deja se sunase de ora, ajung in clasa desigur intarziind 5 minute. Ma asez in alta banca decat in a mea, pentru ca locul imi fusese luat de alta colega. Ma plictisesc la scoala. Abia astept sa se termine programul de azi sa plec intr-o cafenea sa stau impreuna cu pretenii sau cu colegii. Dar rar se intampla asta, mai mult din cauza banilor. Oricum, de obicei dupa ore ma duc acasa. Ajung si mama ma astepta ca-n totdeauna cu mancare pe masa (o salata si niste cartofi pajiti cu branza). Dupa ce mananc ma pun in pat, sa dorm, macar o ora tinand cont de faptul ca m-am trezit la 6 si mai am si de scris si de invatat mai ales acum in perioada tezelor, plus antrenamentul de la ora 7 seara. Ies de la antrenament obosita, fara chef de nimic. Ajung acasa, fac un dus, ma mai uit putin peste orar, imi verific daca am mapa cu foi albe si creioanele in geanta si apoi ma bag in pat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu